Uitați-vă la handicapatul ăsta

Sunt unii oameni atât de proști încât e de ajuns să te uiți la ei ca să îți dai seama de asta. Uite, ca de exemplu Nicolas Alex, dar prostia lui nu e o prostie de aceea care te face să te tăvălești pe jos de râs, ca la urmă să te duci să îi mulțumești la prost pentru că e prost și tu te-ai distrat pe seama acestui fapt, nu. Mă, e o prostie care îți inspiră milă, care te face să te întrebi „bă, oare ăsta e mai prost decât Bobică, câinele ăla de pe stradă care își mănâncă propriul căcat?”.

Nicolas Alex așa e el, a fost prost constant pe perioada copilăriei și și-a dat seama ulterior, în timp ce înainta în vârstă, că el merită mai mult și că nu se mulțumește cu statutul de prost mediocru, așa că a făcut tot posibilul să exceleze, să fie azi mai deștept decât mâine și mai prost decât ieri. Și nu a ezitat nicio secundă să arate asta, așa că Junimea, grupul ăla care face glume pentru oamenii cărora le curge scuipat din gură constant, l-a promovat făcând glume pe seama lui. Treaba asta a început când handicapatul a urcat un clip pe facebook în care era tare mândru că a câștigat o sticlă de vin expirată la un bâlci. Ah, și în clipul ăla a zis de câteva ori „super-super”, că na, nu cred că se aștepta nimeni ca un handicapat să spună ceva amuzant sau inteligent. Și au stat ăștia de la Junimea și s-au gândit că dacă lumea râde la glumele lu’ neamuzantul de Bîru, atunci cu siguranță glumele cu handicapatul ăsta care zice într-un clip „super-super” vor face senzație pe interneți. Serios, eu chiar stau și mă gândesc uneori dacă căcații ăia își iau glumele în serios și cred că sunt amuzante și creative. V-AȚI PRINS CE A FĂCUT EL ACOLO? FIULE, CUM A FOST AZI LA BAC? SUPER-SUPER, ADICĂ CA LA BÂLCI, CE AMUZANT, CE UMOR FIN, MARȘ ÎN PULA MEA DE NEAMUZANȚI CU GLUMELE VOASTRE DE BASTARZI CU TOT.

Și acum o să ziceți că „hei, Ciprian, dar lumea făcea glume despre handicapatul ăsta acum 6 luni”. Bă, nu chiar, sunt o grămadă de pagini și de grupuri care încă fac glume pe seama handicapatului, că lor li se pare amuzant. Uite, ca de exemplu mizeria asta de pagină numită Omulețul. Descarcă clipurile handicapatului de pe profil, apoi le livrează drept conținut pentru cei 187.322 de oameni care au dat like paginii în timp ce își ștergeau tastatura de scuipat. Ce? credeți că umorul se termină aici? Credeți prost.
Aici mă las bătut, nici nu vreau să mă gândesc la ce s-a gândit omul care a făcut gluma asta de tot căcatul. Bă, e o prostie de neimaginat, pe bune. Și dacă o gloată de proști ți-au dat like la glumele astea de căcat nu înseamnă că ăsta e umor și că tu ești amuzant. Înseamnă doar că o gloată de proști ți-au dat like, nimic mai mult.

Apropo, dacă și tu ai prieteni care dau share la glume cu handicapatul ăsta, oferă-le o mână de ajutor. Spune-le că e greșit. Ajută-i.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *